În Februarie 2015 Jamaica a votat decriminalizarea marijuanei adăugându-se tendinței internaționale de ridicare a rescticțiilor asupra plantei de canabis. Pe lângă Uruguay care a legalizat canabisul, Argentina, Columbia și Mexicul au dezimcriminat posesia de cantități mici ale acestuia. Legislația votată de către Camera Inferioară a Parlamentului modifică legislația și dezincriminează posesia de cantități mici de până la 2 grame precum și cultivarea unui maxim de 5 plante indiferent de locație. Pe lângă acestă modificare apare și legalizarea industriei producătoare de preparate din canabis, fie ele țigări, pudre sau preparate pentru interes medicinal și științific prin înființarea unei autorități pentru licențierea canabisului. (CLA).

O altă prevedere se referă la adepții cultului Rasta care pot consuma canabisul legal pentru și în timpul ceremoniilor religioase. Mike Henry, membru în Parlament declara „Ganja ar trebui înregistrată la nivel internațional în cadrul Declarației Culturilor Indigene … iar Jamaica ar benefica … ne place sau nu să auzim dar Rasta, reggae și Jamaica sunt sinonime”.

„Măsurile dezincriminatorii ale canabisului sunt mult mai complexe decât în orice altă țară cu excepția Olandei” a decalrat pentru Al-Jazeera Ethan Nadelmann, Directorul Executiv al organizației Alianța pentru Legislația Drogurilor.

Prin adoptarea acestei legislații, Ministrul de Finanțe Peter Bunting explică că nu ”se crează libertatea pentru oricine de a cultiva, transporta, vinde sau exporta canabisul. Forțele de securitate vor continua respectarea obligațiilor internaționale referitoare la droguri”.

Revenind în prezent, în luna Iulie 2016, comisia CLA a venit cu o idee nouă prin care se vor construi chioșcuri la ieșirea din aeroporturi și porturi în care se vor comercializa produse din marijuana pentru a ridica veniturile la bugetul național. Aceste chioșcuri vor avea și personal medical calificat care vor putea elibera permise turiștilor în urma unei eliberării acestora posibilitatea de a cumpăra produse din canabis pentru uz medical. Hyacinth Lightbourne, șeful CLA a declarat pentru publicația The Gleaner că „în cazul în care turiștii nu au permis, aceștia pot declara pe propria răspundere că au nevoie în interes medicinal iar astfel li se va permite cumpărarea de maxim 2 uncii pe perioada șederii”.

Următorul articol Articolul anterior